Those days we went with our class teacher at the teathre to see the plays LOVE and CHIRIŢA ÎN PROVINCIE. Both eveniments which we take part were enough interesting, but that which imprest me/to captivate me was the character of Alecsandri,Chiriţa, and the other characters: Sandu Napoilă, Barbu Lăutaru, Clevetici ultra-demagogul, interpreted by an single actor, Petrică Ciubotaru.This activity came to help us because of the fact that this year we study the comedy of the greatest poet and dramaturg, who is the creator of hybrid genre in the period of 1848,Ciclul Chiriţelor(Chiriţa în provincie). Because it is a dificult character to play, the director resorts to disguises, since under this feminin aspects is hiding a male embodiment.
The director Ovidiu Lazăr brought in front of the view an other Alecsandri easly understanded, by everzone, making him to be contemporan with us.
Zilele trecute la iniţiativa doamnei diriginte Elena Manuca, am mers împreună cu toată clasa la spectacolele de teatru oferite de Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", şi anume la spectacolele DRAGOSTEA(după texte de Mircea Cărtărescu), CHIRIŢA ŞI CEILALŢI(în regia lui Ovidiu Lazăr). Acest demers a venit în sprijinul nostru pentru a ne putea scoate din acea stare de apatie pe care o deprinsese toata lumea, şi a ieşi în lumea largă plină de evenimente culturale ce are ca scop formarea noastră ca viitori oameni ce ştiu să valorifice adevărata artă. Ambele evenimente la care am participat au fost destul de interesante, dar cea care a reuşit să mă impresioneze/să-mi capteze atenţia a fost însăşi personajul lui Alecsandri, Chiriţa, dar şi celelalte personaje, Sandu Napoilă, Barbu Lăutaru, Clevetici ultra-demagogul, interpretat de un singur actor, Petrică Ciubotaru.
Această activitate a venit în sprijinul nostru datorită faptului că în acest an studiem comediile marelui poet şi dramaturg, care a reuşit să se evidenţieze în perioada paşoptistă creând un gen literar hibrid, şi anume Ciclul Chiriţelor(Chiriţa în provincie), fiind un personaj dificil de jucat întrucât sub aspectul feminin se ascunde o întruchipare a masculinităţii, şi de aceea pe scenă se recurge la tehnica travesti-ului.
Regizorul Ovidiu Lazăr a încercat să aducă în faţa privitorului/spectatorului un altfel de Alecsandri uşor de receptat, şi înţeles de toată lumea, făcându-l să fie actual/contemporan cu noi, punând în scenă aspecte din viaţa politică actuală, ironizănd societatea noastră dar şi cea a secolului al-XIX-lea.Ovidiu Lazăr s-a jucat puţin cu spaţiul şi timpul pe care le-a creat Vasile Alecsandri, transpunând astfel personalitatea actorului peste cea a scriitorului, creând astfel o bucla temporală prin care actorul poate să călătorească atât în lumea reală/actuală, cât şi în lumea/epoca lui Alecsandri, transpunându-se in pielea scriitorului trăind o dată cu el acele momente/clipe magice ce s-au petrecut în acea vreme; de aceea regizorul a optat să pună în scenă cântecelele comice ale dramaturgului paşoptist, jucându-se puţin cu arta cinematografiei şi cea a actoriei, suprapunându-le unele peste altele şi rezultând un produs de excepţie ce a reuşit să capteze atenţia spectatorului, convigându-i pe aceştia să vizioneze piesa încă o dată.
La o simplă întrebare pusă de un elev al şcolii noastre domnului regizor Ovidiu Lazăr cu referire la efectul de spectacol, efectul de lectură, "UN ADOLESCENT TREBUIE SĂ CITEASCĂ MAI ÎNTÂI CARTEA, ŞI SĂ SE FAMILIARIZEZE CU TEXTUL, ŞI MAI APOI SĂ VIZIONEZE PIESA DE TEATRU, SAU SĂ VIZIONEZE MAI ÎNTÂI PIESA ŞI APOI SĂ CITEASCĂ CARTEA?" , răspunsul a fost unul foarte explicit, întrucât ambele metode de înţelegere a operei respective vin în sprijinul adolescentului pentru ai putea facilita mai uşor accesul spre lumea cărţilor, spre lumea mistică a fantasticului.
La întrebarea adresata de domnul profesor Alexandru Sebastian şi anume aceea că scriitorii noştri autohtoni sunt sau nu contemporani cu noi, acesta fiind motivul pentru care mulţi dintre adolescenţi se orientează spre alţi scriitori care nu sunt canonici, şi uşori sau nu înţeleşi de aceştia.Răspunsul a fost unul ferm şi clar, acela că numai la auzul denumirii scriitorilor"canonici" îl apucă o repulsie faţă de aceste opere ce se studiază în ciclul liceal, şi susţine ideea că, noi adolescenţii suntem o generaţie foarte iubită de către societate şi i se pare corect să ne putem orienta spre alţi scriitori la auzul acestui cuvânt"canonici",ce induce ideea de pedeapsă ce trebuie ascultată întocmai, pentru a nu suporta consecinţele ce se vor abate mai târziu asupra noastră.
Această activitate a venit în sprijinul nostru datorită faptului că în acest an studiem comediile marelui poet şi dramaturg, care a reuşit să se evidenţieze în perioada paşoptistă creând un gen literar hibrid, şi anume Ciclul Chiriţelor(Chiriţa în provincie), fiind un personaj dificil de jucat întrucât sub aspectul feminin se ascunde o întruchipare a masculinităţii, şi de aceea pe scenă se recurge la tehnica travesti-ului.
Regizorul Ovidiu Lazăr a încercat să aducă în faţa privitorului/spectatorului un altfel de Alecsandri uşor de receptat, şi înţeles de toată lumea, făcându-l să fie actual/contemporan cu noi, punând în scenă aspecte din viaţa politică actuală, ironizănd societatea noastră dar şi cea a secolului al-XIX-lea.Ovidiu Lazăr s-a jucat puţin cu spaţiul şi timpul pe care le-a creat Vasile Alecsandri, transpunând astfel personalitatea actorului peste cea a scriitorului, creând astfel o bucla temporală prin care actorul poate să călătorească atât în lumea reală/actuală, cât şi în lumea/epoca lui Alecsandri, transpunându-se in pielea scriitorului trăind o dată cu el acele momente/clipe magice ce s-au petrecut în acea vreme; de aceea regizorul a optat să pună în scenă cântecelele comice ale dramaturgului paşoptist, jucându-se puţin cu arta cinematografiei şi cea a actoriei, suprapunându-le unele peste altele şi rezultând un produs de excepţie ce a reuşit să capteze atenţia spectatorului, convigându-i pe aceştia să vizioneze piesa încă o dată.
La o simplă întrebare pusă de un elev al şcolii noastre domnului regizor Ovidiu Lazăr cu referire la efectul de spectacol, efectul de lectură, "UN ADOLESCENT TREBUIE SĂ CITEASCĂ MAI ÎNTÂI CARTEA, ŞI SĂ SE FAMILIARIZEZE CU TEXTUL, ŞI MAI APOI SĂ VIZIONEZE PIESA DE TEATRU, SAU SĂ VIZIONEZE MAI ÎNTÂI PIESA ŞI APOI SĂ CITEASCĂ CARTEA?" , răspunsul a fost unul foarte explicit, întrucât ambele metode de înţelegere a operei respective vin în sprijinul adolescentului pentru ai putea facilita mai uşor accesul spre lumea cărţilor, spre lumea mistică a fantasticului.
La întrebarea adresata de domnul profesor Alexandru Sebastian şi anume aceea că scriitorii noştri autohtoni sunt sau nu contemporani cu noi, acesta fiind motivul pentru care mulţi dintre adolescenţi se orientează spre alţi scriitori care nu sunt canonici, şi uşori sau nu înţeleşi de aceştia.Răspunsul a fost unul ferm şi clar, acela că numai la auzul denumirii scriitorilor"canonici" îl apucă o repulsie faţă de aceste opere ce se studiază în ciclul liceal, şi susţine ideea că, noi adolescenţii suntem o generaţie foarte iubită de către societate şi i se pare corect să ne putem orienta spre alţi scriitori la auzul acestui cuvânt"canonici",ce induce ideea de pedeapsă ce trebuie ascultată întocmai, pentru a nu suporta consecinţele ce se vor abate mai târziu asupra noastră.
3 comments:
Completeaza in stinga Dashboard-ul cu imagini sugestive.
Pune link-uri sugestive pe text.
Se spune "travesti" Nicule si este o tehnica teatrala. Vezi "TRAVESTÍ1, travestiuri, s.n. Interpretare a unui rol masculin de către o femeie sau a unui rol feminim de către un bărbat. ♢ Loc. adj. şi adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului său. [Var.: (rar) travestíu s.n.] – Din fr. travesti." OK ?
Post a Comment